Geografie Marca


Marca

Repere geografice
Aşezata în partea vestica a Platformei Someşene, zonă de legătură dintre Munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali, Marca prezintă o diversitate geografică dată de varietatea formelor de relief, respectiv; de munte şi depresiune.
In partea sudică se găsesc ultimele valuri ale cristalinului Munţilor Plopiş (Rez), care se lasă domol spre partea nordică a comunei printr-o zonă piemontană, ce mărgineşte partea depresionară a Barcăului, Bale – Suplac. Această zonă depresionară aparţine Delurilor Silvaniei de natură acumulativă.
 
Comuna Marea, delimitare geografica (Cj.,Sj H. I.)
 
Geologic, Munţii Plopişului sunt de natura cristalină, unde sunt predominante micaşisturile şi amfibolitele, roci dure, mult exploatate altădată pentru construcţii.
Peisagistic cristalinul nord-vestic al Plopişului, ferestruit de defileul epigenetic al Barcaului domină relieful satului Marca şi Marca-Huta şi se prezintă sub formă deluroasă, cu creste domoale, rezultate ale unei îndelungate activităţi de modelare sculpturală a reliefului, (peneplenizare)
înspre Est, relieful reprezentativ al satului este depresiunea erozivă a Barcăului, cunoscută ca Depresiunea Nuşfalău. Dinspre Sud şi Nord, depresiunea este flancată de dealuri piemontane cu suprafeţe destul de largi, formate din acumulări de roci neogene şi cuaternare, asigurând aprovizionarea cu apă potabilă suficientă pentru populaţie.
Trecând de şeaua de la Porţ, aflată la Nord de satul Marca, aspectul reliefului satelor Porţ, Leşmir şi Şumal îmbracă o formă depresionară de şes, aparţinând Depresiunii Balc- Suplac şi o altă formă dinspre nord şi nord-est reprezentată de dealurile vestice ale Camărului. Această parte a comunei este dominată geologic de depozitele sedimentare ale panonianului, care conţin o succesiune monotonă de nisipuri ce alternează cu argile nisipoase, depozitele panoniene fiind dispuse transgresiv spre marginea Depresiunii Balc- Suplac.
 
Marca vedere generală

Pedologie, comuna aparţine zonei solurilor brun-roşcate de pădure şi brune de pădure, soluri formate sub o vegetaţie de fag şi stejar. Lunca Barcăului aparţine solurilor azonale de lunca, soluri potrivite agriculturii. In vederea eliminării excesului de umiditate se impun în continuare lucrări de îmbunătăţiri funciare, mai ales la Marca şi parţial la Şumal, pentru a se putea exploata eficient un asemenea teren. Subsolul zonei Leşmir-Şumal dispune de zăcăminte de petrol cantonate în sedimentarul Depresiunii Balc-Suplac sub forma unor lentile de nisipuri impregnate cu ţiţei. In partea sud-estică a Leşmirului pe versantul dealurilor Camărului se exploata prin galerii nisipul bituminos. Rezervele de petrol de aici au dus la noi foraje aflate în exploatare.
In defileul Barcăului se exploatează în concesiune privată micaşistul, o rocă metamorfică dură, potrivită construcţiilor de case şi drumuri, în dauna distrugerii aspectului sălbatic al defileului, pe care şi l-a creat Barcăul în încleştarea cu muntele.
In piemontul Munţilor Plopişului, pe versantul nordic ce coboară deasupra satului Porţ, se exploatează nisipurile ce aparţin sedimentarului cuaternar, holocen superior.
Reţeaua hidrografica a comunei Marca se încadrează în bazinul hidrografic al râului Barcău. Acesta izvorăşte „de sub Ponor”, (977 m.) din Munţii Plopişului, trece prin piemontul cuaternar de eroziune în aval de localitatea Valcău, intră în depresiunea de eroziune a Nuşfalăului, care în partea sa vestică se suprapune cu extravilanul satului Marca. In această depresiune, în jumătatea sa vestică râul Barcău are o tendinţă permanentă de abatere spre dreapta. Panta scade cu 2-3 m/Km. determinând aluvionări puternice şi o mare mobilitate a albiei, dând naştere la meandre.
Un asemenea curs al râului gâtuit în defileul epigenetic de la Marca supune lunca la inundaţii frecvente mai ales în timpul ploilor torenţiale. Pentru stăvilirea inundaţiilor locuitorii au construit un canal tăind meandrele mari ale râului şi oferind posibilitatea scurgerii rapide a debitului mare de apă. Bazinul Barcăului este alimentat temporar şi de o reţea deasă torenţială formată pe pantele despădurite ale dealurilor piemontane ale Plopişului şi cele ale Camărului.
Tributară Barcăului este Valea Mărcii, (localnicii o numesc vale). Dealul Strâmbinosu este locul a două izvoare: Valea Mare, numită şi Mărcuia şi Valea Mică care o întâlneşte la poalele dealului. Mărcuia străbate aproape tot satul Marca şi datorită nivelului ridicat are un curs meandrat, care pune adesea în pericol, datorită viiturilor pe timp ploios, construcţiile prea apropiate de mal.
Intre dealurile Leşmir şi Camăr îşi are izvorul valea Buckmer, care străbate satul Şumal, iar de pe versantul celălalt al dealului Şumalului apare Răstoaca, vale cu caracter torenţial. Ambele sunt afluenţii Barcăului în apropiere de localitatea Bale.
Apele freatice puternic mineralizate, care îşi au originea în zona piemontană acumulativă a Plopişului, apar în partea sudică a satului sub forma unor izvoare, ce favorizează apariţia mlaştinilor şi provoacă alunecări de teren.
Clima comunei este temperat-continentală de tranziţie, cu inf luienţe estice mai ales în jumătatea nordică, formele de relief instaurând în zona de sud un microclimat nuanţat şi de cursul Barcăului până spre jumătetea ei nordică. Temperatura medie anuală este de 8°C, maximele sunt de 25-27°C iar minimele ating -4 -6°C. Efectivul zilelor de iarnă ajunge la 40, iar cele de vara la 60. Având în vedere prezenţa zonei montane precipitaţiile dinspre vest ating valoarea de 750 mm, în perioada aprilie – septembrie, iar ninsorile din noiembrie – martie au o medie anuala de 30 de zile. Ploile torenţiale apar la sfârşitul primăverii şi al verii. Valea Marcuia dar şi Barcăul produc uneori distrugeri de culturi agricole, periclitând adesea zonele adiacente luncii apelor. Vânturile vin din Nord-Vest, doar sudul comunei e mai aparat de ele, datorita Plopişului. Zonele văilor şi culoarul Barcaului aduc cu ele un vânt, o briza locala apreciata de locuitori, mai ales în verile fierbinţi.

Datorita structurilor litologice a piemontului acumulativ al Plopişului şi ale dealurilor Camărului, care au fost supuse unor defrişări masive, ploile torenţiale spalâ solul şi contribuie la crearea undelor de viitură atât de periculoase. Pentru atenuarea acestui efect se impun acţiuni de împădurire a terenurilor.4
Consideraţii istorice
Pe teritoriul comunei Marca, cele mai vechi urme de locuire datează din epoca neolitică. Săpături întâmplătoare în raza satului au scos la iveală fragmente ceramice, unelte de piatră, bronz, fier şi altele. In raza satului Şumal, la vie, s-au descoperit săpăligi din corn de cerb, un vas şi o farfurie ornamentate cu cercuri incizate de culoare cărămizie, vase de provizii, o daltă şi fragmente de lame de silex şi de obsidian. Intre satele Şumal şi Leşmir a fost descoperit, în anul 1979, un bogat material ceramic, toate acestea aparţinând Culturii Tisa II. (Acta.M.P\ 1981:72)
Liceul „Simion Bărnuţiu” din Şimleu-Silvaniei păstreză multe din piesele descoperite pe raza comunei, din depozitul de bronzuri şi fier; patru celturi şi fragmente din altele asemenea, precum şi un topor cu aripioare, o seceră cu cârlig şi o parte a unei brăţări.(O. C.1983:89)
Marca prin insăşi numele pe care îl poartă şi-a căpătat un loc împortant în rolul istoric jucat încă din epoci cu mult înaintea erei noastre, datorită locului numit „Cetate” de pe dealul Muncelului, unde strămoşii noştri daci şi-au întemeiat şi întărit vatra, fiind una din „cele mai împresionante fortificaţii de acest fel descoperită până în prezent, în zona piemontană vestică şi nord-vestică a Munţilor Plopişului dintre Crişul Repede şi Crasna.” Ridicată în sec. al Il.-lea î.en., a dăinuit până în sec.I, en. şi a servit ca loc de apărare şi supraveghere, datorită condiţiilor oferite de dealul Muncelului, care domină zona printre dealurile din spate şi prin valea strâmtă a râului Barcău. Atacatorul nu se putea apropia la mai puţin de 2 Km. de cetate, mişcările lui puteau fi supravegheate cu mult înainte de a ajunge în zona montană. Dinspre Vest acesta trebuia să treacă de pădurile şi apoi de fortificaţiile de pământ şi lemn ridicate de stăpânii cetăţii.5 (5. Dumitraşcu,V.Lucăcel, Cetatea Dacică de ta Marca,1974:6)